(Ne)Fericire...Sunt românii (ne)fericiţi?

Zilele acestea  am fost „consemnată” la domiciliu şi am avut timpul necesar să ascult emisunile de la posturile de radio (în mod special unul din ele). Şi aşa printre rânduri, vine dintr-o dată reclama: „Pentru fericirea dumneavostră râdeţi toată ziua cât puteţi!!!”. Şi plecând de la această sugestie, mi-a venit ideea să scriu despre cât de (ne)fericiţi sunt românii. Ce cauzează această (ne)fericire? Cum se poate compara fericirea la nivel mondial? De ce s-ar strădui cineva să construiască un indice al fericirii?

La toate aceste întrebări, dar nu numai, voi încerca să răspund prin postarea de astăzi.

O afirmaţie valabilă în orice situaţie este că orice om ar vrea să fie fericit, oricât de banală ar părea aceasta. Însă sunt puţini cei care chiar reuşesc. Deşi majoritatea indivizilor au un nivel de viaţă tot mai ridicat şi se străduie să acumuleze tot mai multe lucruri şi experienţe, e destul de greu să se apropie de scopul urmărit. Calitatea vieţii scade în ciuda acestor eforturi, pentru că s-a ajuns în momentul în care se încearcă realizarea cât mai multor obiective într-un timp din ce în ce mai scurt. Omul munceşte cu scopul de a dobândi un anumit statut, să acumuleze anumite resurse, fără a mai fi capabil de a realiza că îi rămâne tot mai puţin timp pentru a se bucura de ceea ce are, de a se simţi fericit şi de a avea parte de pacea interioară. Dacă s-ar descoperi un adevăr foarte simplu, dar extrem de important despre calitatea vieţii, acest paradox ar putea fi înţeles: cu cât individul trăieşte mai simplu, cu atât este mai bogat.

Potrivit reclamelor cu care suntem „îndoctrinaţi” zi de zi, cu cât suntem înconjuraţi de o multitudine de lucruri materiale, cu atât viaţa este mai uşoară şi mai frumoasă, dar nici unul dintre aceste lucruri nu a dus la fericirea reală, fericire dupǎ care tânjeşte orice om. Goana după micile bucurii concretizate în bunuri şi produse, servicii şi tehnologie, reuşeşte să şteargă din mintea şi sufletul fiecăui om ceea ce înseamnă fericirea cu adevărat. Paradoxal, tocmai oamenii care au totul par a fi mai nefericiţi decât ceilalţi. Bogăţia în sensul material nu este o garanţie a fericirii, ipoteză confirmată deja de mulţi cercetători; dar nici sărăcia nu este. Banii nu aduc nici fericirea, dar nici liniştea. Aţi văzut un om pe patul de moarte a cărui ultimă dorinţă ar fi să aibă mai mulţi bani? Sigur nu. Iar banii şi consumul excesiv, oricât ar fi de atrăgătoare nu se numără printre cele mai importante lucruri ale vieţii. Noutatea achiziţiilor fascinează numai pe moment, iar după un timp foarte scurt fiecare îşi doreşte cu totul altceva, îşi doreşte o nouă achiziţie mult mai extravagantă.

Există o tendinţă în mediul ştiinţific economic şi nu numai ca ţările să fie comparate şi caracterizate în funcţie de bogăţie, bunăstare sau în funcţie de comerţul exterior. De asemenea sunt multe clasificări internaţionale care au în vedere diverse aspecte, de la corupţie până la fotbal.

Raportul realizat de nef aduce pentru prima dată în dicuţie şi în fundamentarea matematicǎ, statisticǎ, economicǎ un nou index care surprinde realitatea în cea mai amplă reprezentare a ei, index bazat pe un concept fundmanental în gruparea statelor lumii. Acest concept se referă la succesul sau insuccesul unei ţări de a „furniza” o viaţă bună pentru locuitori respectând faptul că resursele planetei sunt limitate şi viaţa oamenilor depinde de acest lucru. Happy Planet Index (prescurtat HPI, traducere: Indexul Fericirii Planetei) este o nouă mărime, inovatoare care exprimă eficienţa ecologică cu care este câştigată bunăstarea şi fericirea indivizilor.

Acest raport analizează bunăstarea şi sărăcia din alte puncte de vedere. Măsoară eficienţa ecologică cu care, în fiecare ţară, oamenii obţin o viaţă lungă şi sănătoasă. Pentru a face aceasta, cercetǎtorii şi-au concentrat atenţia pe economie, analizând-o  în termeni de intrări (resuse naturale) şi ieşiri (calitatea vieţii în funcţie de lungime şi fericire). 

Conform raportului nef (new economic foundation) „ The (Un) Happy Planet Index 2.0”, o alternativă îmbunătăţită a HDI-ului o reprezintă HPI-ul (Happy Planet Index). Acest nou indicator ia în calcul atât date obiective, cât şi subiective, nu foloseşte venitul ca o variabilă explicită şi ia în considerare resursele planetei care duc la o viaţă lungă şi fericită. Scopul dezvoltării este de a oferi standarde înalte ale bunăstării umane luând în considerare un comportament responsabil al consumului de resurse. HPI-ul reflectă modul în care fiecare ţară din cele analizate (143) îndeplineşte obiectivul mai sus menţionat.

Niciuna dintre cele 143 de ţări analizate nu se află pe o poziţie în care toate cele trei dimensiuni ale HPI să fie optime. Unele ţări sunt mai eficiente decât altele în a creea condiţii pentru  o viaţă lungă şi fericită, dar în fiecare ţară se ivesc diferite probleme, iar guvernele şi cetăţenii nu le rezolvǎ de la rǎdǎcinǎ, ci doar la suprafaţǎ. Insulele se descurcă cel mai bine. Probabil că sunt mai conştienţi de limetele lor, din punct de vedere a mediului înconjurător, ceea ce i-a ajutat să se adapteze la situaţie şi să încerce să obţină mult din puţin. Acest lucru se combină şi cu nivelul mai ridicat al bunăstării care descinde din contactul cetăţenilor cu natura. Toate ţările lumii ar trebui să înveţe din experienţa insulelor. Dar marea provocare este dacă fiecare stat va putea trage concluziile necesare din „lecţia HPI”, iar aceste concluzii să fie transformate în propuneri şi recomandări pentru o viaţă viitoare a populaţiei mai lungă, mai sănătoasă şi mai fericită. 

Vi se pare interesant subiectul? Am reuşit să vă captez atenţia? Eu sper că da...iar pe luni seara vom afla exact unde se plasează românii în acest top al fericirii...are cineva vreo idee?

Ce ne oferă viitorul pe piaţa imobiliară?

Deşi sunt un statistician convins, care „nu  crede”  în viitor sau previziuni dacă nu are în faţă un trend, o metodologie pe care să se poată baza valoriile viitoare, am să discut despre cum ar putea să arate piaţa imobiliară din România în perioada următoare 2010-2015.

După cum bine ştim, românul este bun la toate.Pe parcursul anilor trecuţi media a devenit expertă în previzonarea pieţei imobiliare, şi nu numai. Conform Ziarului Financiar, în anul 2004 se estimau următoarele:

Acestea au fost previziuniile experţilor pentru anul 2010. La prima vedere, exceptând kilometrii de autostradă, targeturile au fost chiar depăşite. Dar să nu uităm un lucru. Piaţa imobiliară a avut o creştere accelerată, neaşteptată, ajungând la un preţ record de 2.000 euro pe mp în anul 2007. În 2004 această creştere a fost imposibil de prezis. Şi totuşi, trendul pieţei a început să scadă şi va scădea în continuare, deoarece preţurile au fost umflate artificial, nebazându-se pe creşteri reale ale preţurilor. Şi această umflare artificială a fost şi este susţinută în continuare de guvern prin programe gen Prima Casă.  Eu consider că până în 2015 preţul caselor şi al apartamentelor va ajunge la un nivel relativ normal, susţinut economic, aducându-le un profit de maxim 30% întreprinzătorilor, nu de 300% cum s-a întâmplat în anumite cazuri.

Acelaşi trend l-au înregistrat şi piaţa construcţiilor şi a cimentului. În ultima perioadă, criza economică a avut un impact şi asupra acestor pieţe, aducându-le cu picioarele pe pământ.

Dar totuşi, ce se întâmplă cu autostrăzile noastre? Atâta timp cât avem la conducere oameni care nu dau doi bani pentru binele acestei naţiuni (şi aici nu mă refer neapărat la PDL, PNL, PSD sau mai ştiu eu care partid de “dreapta” sau de “stânga” – toţi sunt o apă şi un pământ), nu au o viziune şi un proiect de dezvoltare pe termen lung (este bine ştiut că politicienii au programe şi idei doar pe un termen scurt, cât ţine un mandat), nouă, oamenilor de rând  nu ne va merge mai bine.

Şi totuşi?Ce ne aşteaptă în 2015? Îşi va permite un cuplu tânăr să îşi cumpere la un preţ decent, care să nu îl sugrume, o locuinţă decentă? Un răspuns sigur nu există. Nici un model econometric, statistic de previziune nu va reuşi să redea exact ce ne aşteaptă în viitor. El poate să ofere direcţii sau intuiţii a ceea ce urmează. Aşa că eu cred că până în 2015 se vor mai schimba treburile şi se va ajunge pe un făgaş mai puţin anormal!

Nivelul de dezvoltare al României-partea II

Aşa cum am promis am revenit cu mai mult informaţii despre portretul României în ceea ce priveşte nivelul dezvoltării. Datele au fost extrase din Human Development Report, 2009, realizat de UNDP (raportul în limba engleză pentru România îl găsiţi la adresa: http://hdrstats.undp.org/en/countries/country_fact_sheets/cty_fs_ROM.html). De menţionat faptul că deşi raportul a fost realizat în 2009, acesta se bazează pe analiza datelor din 2007.

România se află pe locul 63 în top 182 HDI, iar acest HDI se calculeayă ţinând cont de cele trei componente de bază: o viaţă lungă şi sănătoasă, educaţia, un trai decent de viaţă. Fiecare din aceste dimensiuni se măsoară cu ajutorul unor indicatori: speranţa de viaţă la naştere, gradul de alfabetizare, şcolarizarea şi PIB-ul per capita.

În graficele de mai jos veţi vedea poziţionarea României în acest top, ţinând cont şi de indicatorii care alcătuiesc HDI.

Astfel, la nivelul dezvoltării umane ne aflăm între statele Saint Kitts and Nevis (scuzaţi-mi ignoranţa, dar nu am auzit în viaţa mea de acest stat-am dat un search pe Wikipedia ) şi Trinidad-Tobago (pentru mai multe informaţii de geografie accesaţi Wikipedia-eu asta am făcut) cu un scor de 0,837 faţă de prima ţară clasată, Norvegia, care înregistrează un punctaj de 0,971.

Cum arată scenariul în ceea ce priveşte speranţa de viaţă la naştere? Cei mai norocoşi sunt japonezii care au o speranţă de viaţă la naştere de aproape 83 de ani, iar la capătul celălalt se află afganii cu o speranţă de doar 43,6 ani. Noi, românii, vom trăi, în medie, aproape 73 ani, clasându-ne între Arabia Saudită şi Iordania, pe locul 76.

La indicatorul gradul de alfabetizare ocupăm şi noi un loc mai “fruntaş”, şi anume32, fiind între Argentina şi Mongolia. Fruntaşa aceste secţiuni este Georgia, iar la coadă se plasează statul Mali. În Mali doar 26,2% dintre persoanelor cu vârsta mai mare de 15 an pot să citească şi să scrie o descriere scurtă despre viaţa lor de zi cu zi.

Şi am ajuns şi la şcolarizare. Australia are cei mai mulţi elevi înscrişi în ciclul primar, gimnazial, liceal, iar Djibouti cei mai puţini (doar 25,5% dintre cei care îndeplinesc criteriul de vârstă pentru a putea fi înscriţi în cele 3 cicluri). România se află pe locul 60, avându-le la graniţă pe Mongolia şi Columbia. 79,2% dintre elevii români sunt înscrişi în unul din cele 3 cicluri de învăţământ.

În ceea ce priveşte creşterea economică măsurată prin PIB-ul pe cap de locuitor în PPP USD (moneda etalon-aceasta este folosită pentru a putea oferi un grad de acurateţe cât mai ridicat la nivel comparativ acurată), Liechtenstein este pe primul loc cu un PIB de 85.000 PPP USD pe cap de locuitor, de aproape 7 ori mai mare decât cel aferent României (12.369 PPP USD). Congo o duce foarte rău la acest capitol, având un PIB de 298 PPP USD per locuitor.

Am văzut cum se prezintă situaţia actuală (vorba vine actuală- de fapt din 2007), interesant ar fi să vedem ce a realizat România de-a lungul timpului în ceea ce priveşte nivelul dezvoltării umane.

Totuşi, de-a lungul timpului indicatorii României au arătat o evoluţie ascendentă, ceea ce ne dă o speranţă că vor veni şi vremuri mai bune. Speranţa de viaţă la naştere a crescut cu 3 ani în 17 ani, iar PIB-ul pe cap de locuitor cu 3.336 PPP USD.

Să ne „revedem” la mai bine!!!

Nivelul de dezvoltare al României

UNDP (United Nations Development Programme) analizează trendul a 182 de ţări cu ajutorul indexului HDI (Human Development Index-Indicele Dezvoltării Umane).

Ce anume încearcă acest indicator să arate?

UNDP punctează ce înseamnă de fapt dezvoltarea. Ea este ceva mai mult decât creştere a economică a unui stat, a unei regiuni. Da, este adevărat că prin creşterea economică bunăstarea şi gradul de fericire al unui individ, al unei comunităţi sunt susţinute şi aduse la un prag cât mai înalt prin lărgirea posibilităţilor de alegere ale oamenilor. Dezvoltarea omenirii se referă la crearea unui mediu în care oamenii îşi pot dezvolta potenţialul maxim de producţie, îşi făuresc viaţa după propriile nevoi şi interese. Ce ar însemna un stat, o naţiune fără concetăţenii ei? Răspunsul este foarte simplu: NIMIC! Oamenii sunt adevărata bogăţie a naţiunilor!!! Astfel, prin susţinerea acestui punct de vedere, dezvoltarea este extinderea opţiunilor oamenilorastfel încât aceştia să ducă viaţa pe care ei o preţuiesc şi o doresc.

Ce este de fapt acest HDI? Indicele dezvoltării umane ( HDI) este un indicator care măsoară dezvoltarea societăţii umane luând în considerare trei dimensiuni de bază: o viaţă lungă şi sănătoasă, educaţia, precum şi un trai decent de viaţă.  Şi cum sunt măsurate aceste aspecte calitative astfel încât să fie comparabile de la o ţară la alta, de la o naţiune la alta, ţinând cont că fecare stat are specificul său? Teoriile sunt multe referitor la acest subiect, dar nu am să intru în amănunte...

Astfel, în tabelul de mai jos sunt prezentaţi indicatorii utilizaţi în calculul HDI.

Pe locul I în acest top se află Norvegia, iar pe ultima poziţie Nigerul, România situându-se în prima jumătate a clasamentului, mai exact pe locul 63.

Se pare că acest articol nu se va termina în această seară...îmi cer scuze, dar oboseala şi lipsa de inspiraţie îşi cam spun cuvântul. Am să revin cel târziu luni cu un update la acest articol...Ms de înţelegere (acolo unde există).

În pragul sărăciei

Eurostat a publicat în luna acestui an un articol privind condiţiile de viaţă ale populaţiei europene din anul 2008, precum şi nivelul sărăciei, mizeria în care trăim (Living conditions in 2008. 17% of EU27 population at risk of poverty. Higher risk of poverty among children and elderly: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/3-18012010-AP/EN/3-18012010-AP-EN.PDF).

Oare unde se plasează România?

Procentele arată faptul că în anul 2008 am fost pe locul al doilea în topul ţărilor cu cel mai mare risc al sărăciei. Suntem depăşiţi doar de Letonia, iar Bulgaria, Grecia, Spania şi Lituania ne urmează din aproape.

Cehii, slovacii, olandezii, suedezii, slovenii, austriecii, ungurii şi danezii sunt cetăţenii  europeni cu cea mai scăzută  expunere la acest risc al sărăciei.

Cei mai vulnerabili la acest indicator (riscul sărăciei) sunt persoanele inactive, adică tinerii cu o vârstă maximă de 17 ani şi persoanele care au cel puţin 65 de ani. În medie, riscul sărăciei la nivel de Uniune Europeană al tinerilor este de 20%, al bătrânilor de 19%, şi al persoanelor active de 8%.

1 din 3 tineri români este supus riscului de sărăcie

Vestea “bună” este că tinerii români au cel mai ridicat risc al sărăciei (33%), aceştia fiind urmaţi de bulgari (26%), de italieni şi letonieni, fiecare cu un risc de25%. La polul opus se află danezii (9%), finlandezii şi slovacii (12%).

Jumătate din populaţia în vârstă a Letoniei şi Ciprului este expusă acestui risc. Cel mai bine la acest capitol stau ungurii (4%), cetăţenii din Luxembourg (5%) şi din Cehia (7%).

Şi totuşi, acest indicator este unul subiectiv, de aceea se mai utilizează şi rata lipsurilor materiale pentru a avea o evaluare cât mai adecvată. Acest indicator cuprinde 9 itemi, printre care aflându-se procentul celor care nu îşi permit să plece în concediu o săptămână departe de casă pe an, să menţină o temperatură adecvată în locuinţă, să aibă o masă adecvată care să conţină carne de pui,  peşte sau una vegetariană la fiecare două zile, să deţină o maşină personală.

 

După cum am văzut, nici din punct de vedere material nu o ducem foarte bine, ci din contră, o ducem extrem de rău comparativ cu alte state membre. Se pare că în anul 2008, 76% din populaţia României nu îşi permite o săptămână de concediu, iar jumătate din populaţie nu îşi permitea o maşină (să fie oare aşa?).

Cu ce putem rămâne noi, românii? Doar cu speranţa că vor venii vremuri mai bune…

Cadrele didactice trăiesc în lumea lor, angajatorii şi-au făurit-o de mult pe a lor

Aşa cum am promis, am revenit cu o postare despre minunatul raport privind Starea calităţii în învăţământul superior. Barometrul calităţii 2009. Acest raport are la baza atât date obiective cu privire la învăţământul superior (de exemplu: număr de studenţi la facultatea X, numărul de profesori de la facultatea X, dotăriile facultăţii X, etc.), cât şi subiective culese prin administrarea de chestionare studenţilor, profesorilor, şi ceea ce este cel mai important (cel puţin din punctul meu de vedere) angajatorii şi-au expus părerile relativ la sistemul nostru educaţional, la cât de mult sau puţin sunt pregătiţi viitorii absolvenţi să intre pe piaţa muncii.

Imaginea sintetică asupra calităţii învăţământului superior este “construită” prin intermediul a trei seturi de indicatori. Nu am  de gand să intru în prea multe amănunte despre cum sau ce arată mai exact aceşti indicatori, ci voi puncta doar aspectele pe care le consider extrem de interesante.

Cu ajutorul semaforului de mai jos am încercat să explic starea negativă, medie sau pozitivă a indicatorilor.

 

Cei mai esenţiali indicatori sunt cuprinşi în tabelul de mai jos, fiind de asemenea reprezentate culoriile aferente stării acestor indicatori.

	Recunoaşterea diplomelor şi perioadelor de studii
	Numărul de studenţi care îşi continuă studiile universitare la nivelul ciclului următor
	Calitatea organizării procesului de învăţare (Percepţia cadrelor didactice)
	Calitatea conţinutului procesului de învăţare (Percepţia cadrelor didactice)
	Percepţia cadrelor didactice cu privire la gradul în care facultatea în care predau ajută studenţii să obţină abilităţile şi competenţele de care au nevoie la locul de muncă
	Percepţia studenţilor cu privire la gradul în care facultatea în care învaţă contribuie la pregătirea absolventului pentru piaţa muncii
	Implicarea studenţilor în procedurile de evaluare externă instituţională şi a calităţii
	Calitatea organizării procesului de învăţare (percepţia studenţilor)
	Calitatea conţinutului procesului de învăţare (percepţia studenţilor)
	Calitatea activităţii cadrelor didactice (percepţia studenţilor)
	Percepţia studenţilor cu privire la existenţa instrumentelor puse la dispoziţie de facultăţile în care studiază în vederea orientării şi pregătirii lor pentru piaţa muncii
	Percepţia studenţilor cu privire la şansele pe care le au pe piaţa muncii în calitate de absolvenţi de învăţământ superior
	Nivelul calităţii pregătirii universitare (percepţia angajatorilor)
	Percepţiile studenţilor cu privire la gradul de utilitate al diplomei de studii universitare pe piaţa muncii
	Percepţiile studenţilor cu privire la gradul de corupţie din facultatea şi universitatea în care studiază
	Calitatea universităţilor româneşti măsurată prin destinaţiile de studii ale studenţilor străini europeni
	Transparenţa ofertelor educaţionale puse la dispoziţie studenţilor de către universităţi
	Raportul dintre numărul de studenţi şi numărul de cadre didactice
	Raportul dintre numărul de studenţi înregistraţi în sistem şi numărul de absolvenţi
	Participarea la programe de învăţare continuă
	Dezvoltarea în universităţi a sistemelor de consiliere şi orientare a studenţilor în carieră şi pentru piaţa muncii
	Cercetarea ştiinţifică universitară
	Gradul de corespondenţă dintre calităţile definite de cadrele didactice ca importante pentru piaţa muncii şi calităţile definite de angajatori ca importante
	Percepţiile studenţilor cu privire la gradul de răspândire a corupţiei în universităţile româneşti

Avem o discrepanţă foarte mare între ceea ce cred profesorii că ofer angajatorilor, ceea ce cred angajatorii, precum şi ceea ce consideră studenţii. Domnilor profesori, vă rog să vă revizuiţi materia, să o adaptaţi relităţilor şi cerinţelor actuale ale pieţei muncii (Gradul de corespondenţă dintre calităţile definite de cadrele didactice ca importante pentru piaţa muncii şi calităţile definite de angajatori ca importante ESTE DE CULOAREA SÂNGELUI). Nu vă mai “îndopaţi” studenţii cu definiţii, demonstraţii, teoreme, axiome, ….teorie peste teorie, fără a le prezenta un caz practic, real (când vorbesc despre practică nu mă refer la excerciţii sau probleme în care să aplici 2 formule).

Prezenţi şi viitori miniştrii ai învăţământului, ce facem cu corupţia din cadrul sistemului educaţional? Până când ne mai confruntăm cu aceleaşi şi aceleaşi probleme?

Dragi studenţi, precum şi proaspeţi absolvenţi…dacă nu v-aţi lovit cu capul de perete încă, atunci ar fi bine să coborâţi pe pământ şi să vă uitaţi în jur…să mergeţi la cât mai multe interviuri pentru a realiza că cei 3-4 ani de facultate reprezintă mult mai puţin decât v-aţi imaginat voi. Datorită acestui fapt, şi nu numai nu pot să fiu de acord cu culoarea verde (deşi e trendy să GO GREEN) pentru indicatorul Percepţia studenţilor cu privire la gradul în care facultatea în care învaţă contribuie la pregătirea absolventului pentru piaţa muncii.

Ar mai fi multe de spus în legătură cu acest subiect. Raportul acesta mi se pare interesant şi aş putea spune că sunt de acord cu el în proprţie de 70%.

Poate am să mai reiau această temă în viitorul apropiat, dar doar dacă am să găsesc lucruri extrem de interesante.

Are sau nu valoare diploma de absolvire?

Ieri, 14 ianuarie 2010, a fost făcut public de către Agenţia Română de Asigurarea a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) raportul privind Starea calităţii în învăţământul superior. Barometrul calităţii 2009. Raportul îl puteţi găsi accesând următorul link http://www.aracis.ro/latest/single/view/comunicat-de-presa-5/22/. Raportul are aproape 400 de pagini şi priveşte problema calităţii învăţământului atât prin ochii studenţilor, cât şi prin cel al angajatorilor.

Sunt extrem de curioasă să analizez acest raport. Pentru mine acest subiect al calităţii în învăţământul superior a reprezentat întotdeauna un subiect de discuţie contradictoriu cu unii domni profesori, cu părinţii, cu anumiţi prieteni sau colegi. Părerea mea personală relativ la CALITATEA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUPERIOR este una extrem de negativistă. Sunt absolventă de facultate de stat, cu un trecut studenţesc “glorios”, cu bursă de studii şi de performanţă, cu participări la olimpiade naţionale ale studenţilor, cu articole publicate în reviste de specialitate, dar toate aceste lucruri obţinute şi de care eram extrem de mândră la vremea respectivă îmi lasă un gust amar când mă gândesc că am ieşit de pe băncile facultăţii fără o idee de ce voi găsi în practică …sunt foarte curioasă să văd ce culori frumoase a ales ARACIS pentru a zugrăvii sistemul educaţional universitar. Din punctul meu de vedere acesta se află într-o mocirlă  din care se poate salva doar prin secare. Dacă mă întrebaţi a cui este vina, răspunsul  este toată lumea: profesori, studenţi, dar mai ales conducătorii noştrii ai căror reforme care nu au reuşit să reformeze nimca, ci doar să încurce iţele.

Voi reveni luni cu o postare în care voi oferi mai multe informaţii despre ce cuprinde acest raport.

__TO BE CONTINUED__

În gura “satului”…

Veste bună….ne vorbeşte tot “satul”. Fiţi mândrii, români! Avem oameni de mare valoare care ne reprezintă! 

Dl Sebastian Vlădescu, ministrul finanţelor  a luat decizia “înţeleaptă” de a-I angaja pe Dl Andrei Gheorghe şi pe Dl Dan Bitman ca şi soli de pace ai regatului de finanţe la poarta poporului. Atribuţille acestor distinşi domni ar fi de a face cunoscute pe limba tuturora acţiunile întreprinse de către Ministerul de Finanţe muritorilor de rând. Că doar aşa este normal…într-o ţară membră UE să te faci înţeles  şi auzit de către propriul popor se poate face doar…pe ritmul muzicii sau prin mitocănie.  Dar totuşi, de ce tocmai aceste două personaje atât de diferite? Unul sumbru  şi serios tot timpul, cu un simţ al umorului macabru, celălalt politicos, plin de zâmbet, cu o aură care emană fericire. Cum se vor transpune aceste “calităţi” în fişa postului de la MF? Oare, Dl A.G. va aduce la cunoştinţa publicului larg doar veştile sumbre, iar Dl D.B. va fi cel care ne va “cânta” veştile bune? Rămâne de văzut…

Nu am nimica personal cu Dl Bitman, cu DL Gheorghe sau cu Dl Vlădescu. Sunt nişte oameni care şi-au ales un drum în viaţă, cale pe care fiecare şi-o urmează mai bine sau mai rău, cu mai mult sau mai puţin succes, fiind agreaţi sau nu de “publicul ţintă”. Dar, domnii mei, ce vreţi să faceţi din ţara aceasta, că oricum ne “bârfeşte” lumea pe la spate şi suntem consideraţi gunoaiele UE. Nu aveţi pic de milă de noi, muritorii de rând? Suntem atât de bătuţi în cap încât să nu fim capabili să ne înţelegem între noi? Oare nu mai ştim să vorbim româneşte?

Ok, ok sunt de acord cu faptul că cel puţin jumătate dintre români (zic jumătate cu o indulgenţă exagerată) nu au habar de ceea ce înseamnă un buget de stat, inflaţie, investiţii străine directe, dar oricum pe aceşti oameni nu îi interesează aceste aspecte ale vieţii şi nu vor acorda o mai mare atenţie sau nu vor manifesta un interes mai ridicat pentru înţelegerea fenomenelor economice chiar dacă vii să le cânţi sau le transmiţi printr-un limbaj “de cartier”.

Nu am avut un somn liniştit de când am auzit de numirea Dl Andrei Gheorghe, dar de când ziarele internaţionale scriu despre Romania recruits rock star for finance ministry nu pot să îmi dau seama până unde mergem cu acest stigmat de UNICI ÎN LUME. Nu pot să înţeleg cum funcţionează rotiţele acelea din căpăţâna conducătorilor noştrii. Cred că ar avea nevoie de un service complet, deoarece numai întreg nu poţi să fii când vii cu asemenea idei într-un scenariu extrem de gri, în care România încearcă să supravieţuiască.

Haideţi să vedem ce au reuşit conducătorii noştrii să realizeze “bine” în ultima perioadă: ne-au plecat investitorii, ne mor firmele, bugetul nostru arată ca după război, iar datoriile se înmulţesc, atât cele personale, cât şi cele de ţară.

Investiţii străine directe (ISD)	Datorită instabilităţii politice din luna noiembrie 2009, ISD a scăzut cu 90% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2008.
Şomajul	Se preconizează ca va fi undeva la 10% în 2010 comparativ cu 8,5% în 2009.
Datoria externă	Noiembrie 2009: 78,504 miliarde euro -> în creştere cu 8,98% comparativ cu sfârşitul anului 2008
Creditele restante ale populaţiei şi companiilor	Septembrie 2009: 1,55 mld. euro
Şi mai putem continua cu multe alte exemple de această natură.

Relativ la tabelul de mai sus. Am menţionat şomajul, dar acest lucru nu înseamnă că nu sunt de acord cu UNELE disponibilizări din cadrul ADMINISTRAŢIEI PUBLICE. Sincer, m-am cam săturat să mă duc la diferite instituţii publice şi să aştept la ghişeu 20 minute (de precizat că nu este nimeni în faţa mea) ca doamna să îşi termine conversaţia sau cafeaua cu o altă colegă sau un alt coleg. Doamnelor şi domnilor, vă rog să vă schimbaţi atitudinea  aceasta de gunoi (un alt exemplu de UNICAT DE ROMÂNIA) pe care o aveţi faţă de badea Ion, mătuşă Viorica sau doamna Maria. Nu este problema noastră că munciţi unde munciţi (acuma aveţi ocazia să vă găsiţi un job pe placul dvs în care să nu vă bâzâie nimeni, să nu vă întrerupă nimeni povestirea telenovelei de aseară). Nu vă mai purtaţi cu noi ca şi când ne-aţi face cea mai mare favoare din lume că ne serviţi. Amintiţi-vă, luaţi bani de la noi, nu ne daţi!!!

Şi revenind la cei doi protagonişti ai postării de astăzi (am cam luat-o pe arătură), se aplică din nou zicala Românul este bun la toate...să fie oare chiar aşa? Nu voi răspunde la această întrebare...fiecare dintre noi ştie deja acest răspuns.

Oare ce mai urmează să se întâmple în continuare? Rămâne de văzut în episodul următor din seria UNICAT DE ROMÂNIA.