luni, 1 martie 2010

Relocarea „pieţei” birourilor în provincie


Bucureştiul a reprezentat până nu demult centrul economic al României unde totul se întâmplă. Piaţa forţei de muncă, imobiliară, şi multe alte pieţei s-au departajat de cele din provincie substanţial. Începând cu anul 2009, acest lucru pare să se schimmbe. Oraşe din provincie precum Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Iaşi au început să atragă investitori şi astfel să devină competitive cu capitala României.
Care sunt motivele care au dus la această „schimbare de ordine”?
Conform Wall-Street, pe piaţa birourilor din România motivele care au dus la relocarea multinaţionalelor sunt legate de raportul echilibrat dintre chirie, calitate şi flexibilitatea clădirilor de birouri. Un alt argument important este forţa de mună bine calificată, dar şi talentul lingvistic al locuritorilor acestor oraşe.
 Timişoara este cel mai căutat oraş din provincie pentru relocare de către companiile mari, în timp ce Clujul este noua destinaţie a firmelor care doresc să pătrundă pe piaţa Europei Centrale şi de Est. Cel mai cunoscut exemplu de către mine este cel al companiei unde lucrez, Evalueserve.
Oferta birourilor din provincie este prezentată în cele ce urmează:
 
Chiriile în provincie sunt cu 10-15% mai competitive decât în Bucureşti, acesta fiind un alt argument. Costurile de mentenanţă sunt cu 30% mai mici, iar parcăriile ajung şi la jumătate de preţ comparativ cu Bucureştiul.
Pe termen lung perspectivele de dezvoltare a oraşelor provinciale sunt roz, chiar dacă situaţia economică mondială nu ne oferă decât scenarii sumbre.

sâmbătă, 27 februarie 2010

Judeţele campioane a creditelor restante în România


Restanţele la creditele pentru persoanele fizice şi cele juridice au crescut în luna ianuarie a acestui an cu  12,3%, atingând valoarea de 8,7 miliarde lei.
Creditele în lei reprezentau la sfârşitul anului 2009, 40% din totalul împrumuturilor, iar cele în valută 60%. În ceea ce priveşte restanţele la creditele în lei acestea au acumulat suma de 4,34 miliarde lei, iar cele în valută 3,47 miliarde lei.
Cum arată topul judeţelor în funcţie de valoarea totală a creditelor, precm şi de ponderea restanţelor la sfârşitul lui ianuarie 2010 se poate vedea în graficele de mai jos:
 
Judeţul Argeş a acaparat cea mai mare valoare a împrumuturilor, de 6,48 miliarde lei, dar se află abia pe locul 5 în top 10 a ponderii restanţelor, în timp ce Bistriţa-Năsăud are cea mai mare pondere a restanţelor.
Părerea mea personală este că restanţele la credite vor continua să crească datorită instabilităţii economice în care ne aflăm. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în lunile următoare.



miercuri, 24 februarie 2010

Măsură anticriză adoptată în România?


Marţi, 23 februarie 2010, a fost adoptată OUG prin care firmele care  angajează şomeri cu o „vechime” în această „meserie” de cel puţin 6 luni sunt scutite de la plata contribuţiilor către asigurările sociale. Angajatorii trebuie să menţină persoanele astfel angajate cel puţin 12 luni.
Pe 9am am găsit următorul comentariu:
Ca urmare a acestei legi,fime din Alexandria (UNICOM )_ isi trimite o part din angajati in somaj,dar acestia continua sa mearga la munca,sa primeasca pe langa somaj inca 400 lei,iar dupa 6 luni,acestia sunt reangajati.
Ce destepti suntem..........RUSINICA celor de la directia fortelor de munca si somaj teleorman.
Oare să fie posibil acest scenariu? Oare Guvernul să nu se fie gândit la această portiţă? Se pare că acest scenariu ar putea să fie valabil, deoarece noua OUG stipulează faptul că o persoană care a avut un contract de muncă cu noul potenţialul angajator în ultimele 6 luni nu intră sub incidenţa acestei ordonanţe.
Dar haideţi să mergem mai departe să vedem ce spun alţi „comentatori” de pe 9am. De exemplu, o mentalitate care pe mine m-a şocat în sensul că speram să nu mai întâlnesc în România astfel de „credinţe”, aşteptări.
Ce-o sa va mai plangeti voi soarta,asa cum ne plangem noi zilele!Aberati intr-una.Da-ti din lac in put cu legile voastre.Scoateti legi de inchid toate firmele si societatile mari,dupa care veniti cu legea scutirii la plata contributiilor pt.cei ce angajeaza someri.ACEASTA LEGE O MAI PUTEM NUMI SI "FRECTIE LA PICIOR DE LEMN"!Aveti idee cati someri exista in tara asta si cati oameni care nu au niciun fel de venit,datorita angajatorilor care nu-i mai amendeaza nimeni pt.ca "NU MAI VOR"sa angajeza cu contract de munca,iar cand noi,angajatii ne trezim dati afara pt.ca ne "ridicam cu pretentii la cartea de munca",realizam ca nu avem din ce plati,nici apa pe care o beam?Aveti idee?Cu astia ce faceti!PUNETI-VA LEGILE LA PUNC!DATI-LE DE MUNCA LA ROMANI!DATI-LE AMENZI ANGAJATORILOR CARE TIN OAMENII IN PROBE DOUA SAPTAMANI,DUPA CARE II DAU AFARA FARA NICIUN BAN.CHIPURILE ,AU FOST IN PROBE!NUU...AU FOST SCLAVI!DE UNDE ATATEA PROBE?DUPA O ZI NU-SI DAU SEAMA?LE TREBUIE DOUA SAPTAMANI LA UNUL,DOUA LA ALTUL,IAR SEITAN SA INCHIDA OCHII!O SA-I INCHIDA PANA O SA RAMANA CU EI INCHISI!GANDITI-VA CA BUTURUGA MICA RASTOARNA CARUL MARE!CAND N-O SA MAI PUTEM SI PRESIMT CA DACA O TINETI TOT ASA,O SA VINA REPEDE ZIUA CAND O SA IESIM IN STRADA SI-O SA VA DATI SINGUR DEMISIILEI!
Nu sunt un fan al actualei sau oricărei alte conduceri a României din perioada pe care eu am experimentat-o pe această planetă (1985-2010), dar să fim serioşi. Dragă comentatorule, vrei să ne întoarcem în perioada comunistă când statul îţi „dădea” de toate: loc de muncă, locuinţă, cozi infernale, bani (pentru cei care ştiau să se descurce) cu care nu aveai ce să faci, dreptul la tăcere, raţie la zagăr, pâine, banane dacă le culegeai tu din bananier şi multe alte lucruri bune? Nu spun că acum este extraordinar de bine, că totul merge perfect (din păcate suntem la ani lumină depărtare de „perfecţiunea” atinsă de tările vestice), dar ÎNCĂ pot să merg în magazin şi să îmi cumpăr, dacă am bani, normal, ceea ce doresc. Din păcate sunt mulţi săraci în România care nu îşi permit nici strictul necesar zilnic (vezi postarea În pragul sărăciei ), dar aceşti săraci existau şi în comunism, singura diferenţă era că astfel de cazuri nu erau mediatizate. Ce vrei, dragă comentatorule? Să îţi dea statul pe tavă tot? Acest lucru nu mai este posibil...eu sinceră aş prefera doar să ma lase să traiesc liniştită...oricum cer prea mult. Fiecare angajator este liber în limita legii să îşi stabilească propriile reguli în ceea ce priveşte procesul de angajare. Dacă el vrea să îşi testeze viitorii angajaţi timp de 2 săptămâni, să o facă. Oricum are de unde alege ţinând cont de numărul din ce în ce mai mare al şomerilor.
Astfel de comentarii se pot găsi cu duiumul. Voi ce părere aveţi?
Şi să revenim la nouă măsură luată de Guvern. Din punctul meu de vedere, această măsură este un pas spre adevăratele politici de revigorare a economiei. Haideţi, domnilor guvernanţi, ajutaţi-ne să trăim şi noi în tihnă sau măcar nu ne mai îngropaţi de vii prin legile pe care le daţi.

luni, 22 februarie 2010

Cât din venitul românilor merge la bancă?


Gradul de îndatorare al românilor către bănci a crescut simţitor în ultimii ani. Astfel, dacă analizăm graficul de mai jos, putem observa că în septembrie 2009 aproape un sfert din venitul românilor era cheltuit pentru plata ratelor către bancă.


Comparativ cu anul 2004, în 2009 îndatorarea populaţiei a fost de aproape 5 ori mai mare.
Ion Drăgulin, directorul Direcţiei de Stabilitate Financiară din Banca Naţională a declarat că populaţia îşi acoperă din ce în ce mai greu serviciul datoriei, acest lucru putând duce la creşterea ratei restanţelor şi în perioadele care urmează.
Românii “lasă” la bancă din veniturile proprii cu  11% mai mulţi bani decât cetăţenii zonei euro şi cu aproape 20% mai mult decât englezii. Doar polonezii ne întrec la acest capitol cu 9% (vezi figura de mai jos).


Creşterea gradului de îndatorare, precum şi remodelarea pieţei forţei de muncă va avea ca şi efect stagnarea creditării populaţiei, chiar dacă previziuniile bancherilor erau mai optimiste şi sperau într-o  revigorare a pieţei creditării.
Conform Ziarului Financiar, o viziune de ansamblu asupra serviciului datoriei României ne arată că datoria acumulată de persoanele fizice şi juridice era la sfârşitul lui 2009 de 200 miliarde dolari stagnând comparativ cu anul anterior, iar creditul guvernamental a crescut de 2,5 ori, atingând suma de 47 miliarde euro. În acest scenariu, băncile s-au orientat spre finanţarea statului, unde randamentul a fost de aproximativ 10% pe an.
Va putea programul Prima Casă 2 să aducă nişte raze de soare pe piaţa “întunecată” a creditării? Vom vedea în următoarele câteva luni. Cum spune românul, speranţa moare ultima!

joi, 18 februarie 2010

Facebook...Va întrece Google-ul..???


Dacă în anul 2008 Google.com  reuşea să fie cel mai vizitat site în Statele Unite în defavoarea Yahoo.com, la începutul anului 2010 situaţia pare a se repeta, dar scenariul este în favoarea Facebook.com.
Situaţia comparativă a vizitatorilor unici a Facebook.com, Yahoo.com, Google.com este prezentată în graficul de mai jos:
 
Din  ianuarie 2009 până în ianuarie 2010, numărul vizitatorilor unici ai Facebook.com s-a dublat, în timp ce în cazul Yahoo.com creşterea a fost de aproximativ un jumătate de milion.
În ianuarie 2009, Yahoo avea aproximativ 130 mil de vizitatori unici, iar Facebook 68 mil, într-o perioadă de un an reţeaua socială a ajuns la un număr uimitor de aproape 133 mil vizitatori, Yahoo rămânând la 132 mil de vizitatori.
Până în momentul de faţă Google îşi păstrează supremaţia în ceea ce priveşte numărul de vizitatori unici. Întrebarea care se ridică este: până când va continua să fie Google.com cel mai vizitat site? Cât timp va avea nevoie Facebook să preia conducerea?
De menţionat că în ceea ce priveşte atenţia acordată unui anumit site, Facebook.com este pe primul loc cu un avans incontestabil.
Mai multe detalii găsiţi pe http://blog.compete.com/2010/02/17/we%E2%80%99re-number-two-facebook-moves-up-one-big-spot-in-the-charts/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+CompeteBlog+%28the+Compete+Blog%29.

luni, 15 februarie 2010

2010-Anul european al combaterii sărăciei şi a excluziunii sociale


Anul 2010 a fost declarat de către Uniunea Europeană ca fiind anul combaterii sărăciei şi a excluziunii sociale.
Perioadei 2005-2010 i-a fost atribuită agenda socială. Astfel, prin deciziile luate de către Parlamentul European avem următoarele „etichete” atribuite anilor:
 


Şi de ce a fost declarat anul 2010 un an al combaterii sărăciei şi a excluziunii sociale? Deşi se încearcă crearea unei pieţe europene libere, a unui „imperiu” comparabil cu cel al Statelor Unite, în care dreprutile cetăţenilor la egalitate să fie puse în practică, gradul de risc al sărăciei populaţiei europene creşte pe nesimţite (Vezi postarea: În pragul sărăciei), iar exluziunea socială se resimte din ce în ce mai profund.
Obiectivele acestui an stabilite de către UE sunt:
· Recunoşterea drepturilor tuturor cetăţenilor, dar în mod special al acelora aflaţi în pragul săraciei sau al excluziunii sociale, de a avea o viaţă demnă şi de a fi integrat în societate.
· Lupta împotriva săraciei şi a excluziunii sociale să se dea atât de către întreaga societate privită ca şi un tot unitar, precum şi de fiecare individ în parte.
· Promovarea coeziunii prin evidenţierea beneficiilor rezultate în urma eradicării sărăciei şi incluziunea socială.
· Stabilirea angajamentelor pentru desfăşurarea unor acţiuni concrete în vederea  combaterii sărăciei şi a excluziunii sociale.
Percepţiile şi provocăriile viitoare au fost conturate prin sondajele de opinie realizate la nivel comunitar în vederea atitudinii cetăţenilor faţă de sărăciei şi excluziune socială. Sărăcia este considerată ca fiind o problemă majoră răspândită la nivel european. Percepţia sărăciei la nivelul ţărilor care au aderat la UE după anul 2004 este de 2 ori mai mare faţă membrele UE-15.  Cauzele cele mai semnificative care duc la săraciei considerate de către respondenţi sunt „lipsa dorinţei de mai bine” sau „lenea” (20%) şi „ghinionul” (19%). Doar 13% consideră sărăcia ca fiind o evoluţie inevitabilă a progresului. Mai jos sunt prezentaţi factorii care duc la astfel de probleme:

miercuri, 10 februarie 2010

Următoarea postare-15 Februarie, 2010


Datorită unor situaţii neprevăzute nu am reuşit să postez vineri şi luni. Trebuie să menţionez că voi începe să postez din nou doar din data de 15 februarie, 2010. Următorul articol va fi ceva senzaţionalJ.
“Ne vedem” lunea viitoare!!!